Nativul Taur

Nativul Taur

 

Citeste si: Barbatul Taur   Femeia Taur   Alte zodii

 

Cele mai bune locuri în care să cauţi un Taur ar fi la o fermă, o bancă sau o agenţie imobiliară, dar îl vei putea găsi „păscând” şi pe alte terenuri. Ei pot fi ingineri, staruri de cinema, funcţionari, grădinari, regi şi regine, coşari, măcelari, brutari şi orice altceva. Poţi depista întotdeauna un Taur după atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Până vei ajunge să-l cunoşti mai bine, cele mai lungi replici ale lui vor fi, probabil, de genul: „Mda”, „Nu”, „Mersi”, „Pa” şi deseori „Nț”, adică tot un fel de „Nu”. Dacă are o puternică influenţă din Gemeni, Berbec sau Săgetător s-ar putea să fie puţin mai vorbăreţ şi pasul lui să aibă un ritm ceva mai săltat.

Dar Taurul tipic preferă să se mişte cu precauţie şi să vorbească puţin. Ca şi stânca Gibraltarului, are picioarele bine înfipte în pământ, e stabil şi nimic nu-i tulbură liniştea. Poţi să arunci apă pe el, să-i aprinzi chibrituri între degetele de la picioare, să-l izbeşti cu pumnii în piept, să-l fixezi cu o privire hipnotică şi furioasă sau să urli la el din toţi plămânii. Taurul nu se va mişca nici un centimetru. O dată ce a luat o hotărâre, el îşi încrucişează braţele cu calm şi-şi propteşte călcâiele în pământ. Îşi scoate în afară bărbia destul de proeminentă, îşi umflă nările, lasă urechile pe spate şi… s-a terminat. Taurul va dă rareori năvală să te calce pe bătături.

El nu vrea decât să fie lăsat în pace. Nu-l deranja şi va fi mulţumit. Pisează-l la cap şi se va încăpăţâna într-ale lui. Îmbrânceşte-l de la spate, tachinează-l prea mult şi fii pregătit să-i suporţi furia violentă. Pot trece luni şi ani la rând în care va da dovadă de perfectă stăpânire de sine şi control, mirosind panseluţele în timp ce ignoră agitaţia şi zgomotul din jur. Apoi, într-o zi ca oricare alta, când nimeni nu se mai aşteaptă la asta, vreun nesimţit va arunca în paharul lui ultima picătură, cea care-l va face să dea pe afară. Fugiţi din calea Taurului cât puteţi de repede dacă vreţi să scăpaţi cu viaţă! Temperamentul taurin e rareori scos la iveală, dar când o astfel de persoană se înfurie poate distruge totul în calea sa, chiar şi pe nativii din Scorpion. Poate că ar fi mai corect să spunem „demolează” în loc de „distruge”. S-ar putea să treacă ceva timp până când norii de praf se vor risipi după un astfel de atac şi se va reinstaura liniştea. Unii Tauri au un asemenea autocontrol încât nu au astfel de izbucniri decât o dată sau de două ori în întreaga lor viaţă. Chiar şi cei mai temperamentali nu vor erupe decât cel mult o dată sau de două ori pe an.

Totuşi, cel mai înţelept ar fi să ţineţi minte că Taurul nu se enervează şi nici nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul e suficient de important ca să-i zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te la furie oarbă, nu la o mânie obişnuită. De aceea, înainte să faci cu ochiul unei femei, ar fi bine să afli care e ziua de naştere a bărbatului care o însoţeşte. Mulţi bărbaţi născuţi sub semnul Taurului pot semăna puţin cu un taur, iar femeile născute în acest semn vor avea un vag, intangibil aer bovin. Privirea femeii Taur e senină şi umedă, dar clară. Se mişcă graţios, indolent, dar mişcările ei vor sugera o forţă ascunsă.

La bărbaţi, gâtul e deseori gros, musculos, umerii, pieptul, spatele sau toate trei sunt late şi puternice. Tot trupul acestor persoane e bine proporţionat, fie el scund său înalt. Urechile sunt de obicei mici şi apropiate de cap. Când mănâncă, mestecă încet şi de obicei au digestie excelentă. Nu e cazul tuturor, dar mulţi Tauri au părul creţ sau ondulat, de obicei închis la culoare, ca şi pielea şi ochii lor. Chiar şi excepţiile blonde, cu ochi albaştri şi piele albă, nu vor sugera privitorului fragilitate, nici fizică, nici de caracter.

Bineînţeles, nu te poţi aştepta ca toţi aceşti oameni să arate ca taurul Ferdinand sau văcuţa Elsie. E adevărat că deseori au corpuri mari, generoase, cu dimensiuni variind de la musculos la dolofan sau chiar gras. Dar e bine să ştii să-i recunoşti şi pe cei slabi, precum Fred Astaire, Bing Crosby sau Gary Cooper. Nu te lăsa indus în eroare de picioarele zburătoare ale lui Astaire, sau de farmecul lui aerian, ca de Geamăn. Oricine a fost apropiat al marelui dansator spune că era imposibil să-l convingi să meargă unde nu voia, sau să facă ceva ce nu avea chef să facă. Taurul e puternic atras de sexul opus, dar nu e genul care să vâneze plăcerile, de orice fel ar fi ele. Preferă să atragă oamenii către el. De ce şi-ar risipi el energia alergând după ei pe câmpii?

Pasivitatea e comportamentul lor tipic. Ei preferă de o mie de ori să primească plini de ospitalitate musafiri la ei acasă, decât să se deranjeze să facă vizite. Efortul necesar pentru obţinerea unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire Taurului. Dacă vrei, poţi să-l suni oricând, el îţi va fi întotdeauna la dispoziţie. Fă primul pas într-o idilă sau prietenie şi el ţi se va alătura, dacă îl interesează subiectul. În plus, va şti să se poarte cu tine în ambele cazuri, ceea ce e rareori adevărat la zodiile mai vivace şi gregare. Taurul îşi face rareori griji şi nu e genul care să se dea cu capul de pereţi sau să-şi roadă unghiile. Uneori se mai bosumflă sau devine mohorât când nu-i convine ceva, dar nu e genul nervos, stresat. Prin natura lui e un stoic şi nimic nu-l va face să se abată de la ritmul lui.

Nativii acestei zodii sunt oameni de casă. Nu prea există Taur care să nu adore să se răsfeţe în propria lui casă şi să se relaxeze într-un mediu confortabil, familiar. Schimbările îl supără (cu excepţia cazului în care are ascendent în Gemeni, Săgetător sau Vărsător). Dacă Taurul pe care îl cunoşti nu are propria lui locuinţă, poţi fi sigur că visează să aibă una cât de curând. E o personalitate terestră, iar dragostea de pământ se va manifesta mai devreme sau mai târziu. Dacă e nevoit să trăiască într-un apartament de bloc va avea probabil lădiţe la geamuri, pline cu flori şi verdeaţă. Când larma oraşului ameninţă să îi invadeze spaţiul personal, nativul înşfacă rapid undiţa şi pleacă spre un loc pastoral, liniştit, unde se va relaxa până când lumea nu i se va mai părea aşa dezlănţuită. Dacă nu are nici lădiţe cu flori, nici undiţă, se va ocupa de afaceri imobiliare, ceea ce îi va da ocazia să mai iasă din când în când spre verdele periferiilor. El are întotdeauna o legătură cu pământul, oricât de îndepărtată, fie că pierde vremea pe lângă pistele de atletism, fie că iese duminică în parc, fie că stă la o bere în natură. Taurul are în general o sănătate perfectă şi o constituţie puternică. Nu poate fi trântit la pat cu una cu două, dar când asta se întâmplă îşi revine greu, mai ales din cauza refuzului lui încăpăţânat de a asculta sfaturile doctorului. Nu-l ajută prea mult nici neîncrederea lui înnăscută faţă de optimism şi optimişti.

Zonele sensibile la accidente şi infecţii sunt: gâtul, picioarele, gleznele, organele de reproducere, spatele şi şira spinării. Răcelile banale degenerează deseori în laringite şi faringite, iar pasiunea taurină pentru băutură, dar mai ales mâncare, poate provoca probleme cardiace, circulatorii, poate cauza apariţia varicelor şi a altor afecţiuni cronice. Totuşi, majoritatea nativilor pot rămâne în timp mult mai sănătoşi decât noi, ceilalţi, dacă evită obezitatea, letargia şi infecţiile renale. Una dintre principalele cauze ale maladiilor de care ar putea suferi un Taur e lipsa aerului curat şi a mişcării, lucru pe care îl va nega deseori cu încăpăţânare. Şi dacă tot vorbim despre încăpăţânare, ar fi bine să ştii că n-are nici un rost să-i spui unui nativ din Taur că e încăpăţânat. În mintea lui nu se crede deloc îndărătnic, ci răbdător. Nu e căpos, ci raţional şi ferm. Nici în ruptul capului nu poate înţelege de ce îl judecă oamenii atât de nedrept.

Adevărul e că acest personaj e cât poate fi un om de încăpăţânat, fără a se transforma într-un bloc de piatră. Atât bărbaţii cât şi femeile ţin la fel de mult la locurile lor pe cât ţin la opiniile lor. Un soţ Taur va refuza să-şi însoţească nevasta în vizită la un prieten, dacă acesta nu are scaune confortabile. Poate ea să stea şi-n cap, el nu va merge. O femeie Taur căreia nu-i plac amicii soţului pur şi simplu nu va vorbi cu ei. Totuşi, mândria cu care vorbesc aceşti nativi despre răbdarea lor e pe deplin justificată.

Mulţi poarta poveri emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se plângă. Cu cât se acumulează mai multe necazuri, cu atât mai multă forţă găseşte Taurul în interiorul său pentru a putea suporta. Loialitatea şi devotamentul faţă de familie şi prieteni depăşesc deseori orice înţelegere. Mulţi bărbaţi şi femei născuţi sub acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale soartei care ar fi doborât demult pe alţii, născuţi sub alte semne. Trebuie deci să recunoaştem tăria de caracter a Taurului. Dar tot încăpăţânat e! Foarte puţine lucruri îi pot tulbura apetitul. Taurul poate mânca orice, de la ardei iuţi la prăjitură cu ciocolată şi frişcă, murături şi napi, toate în decursul aceleiaşi mese, fără să dea semne de jenă stomacală. Fripturile sunt favoritele lui şi adoră să mănânce rămăşiţele de la mesele anterioare. Dacă-i mai pui şi o cană cu vin în mână, parcă-l vezi pe regele Henric al VIII-lea înfulecând fericit la banchetele lui îmbelşugate. Desigur, un ascendent în Fecioară îl poate trece pe Taur pe o dietă de morcovi cruzi, salată verde şi suc de prune.

Umorul celor născuţi în această zodie e axat mai mult pe comedia burlescă, gagurile fizice. Mulţi dintre ei nu gustă satira subtilă, dar râd cu lacrimi când cineva alunecă pe o coajă de banană sau primeşte o plăcintă cu frişcă în faţă. Simţul umorului este la ei cald, terestru, jucăuş, generos, amintind de Falstaff. Aceşti oameni sunt extrem de rar capabili să fie răzbunători sau cruzi. Un fapt interesant e că mulţi tauri cruzi aveau la naştere multe planete în Berbec. Cele două semne nu par să dea o combinaţie prea plăcută, iar Hitler e un exemplu grăitor în acest sens.

În legătură cu situaţia financiară, Taurul se desparte rareori de banii lui. Nu fiecare nativ e milionar, dar nu vei vedea prea mulţi dintre ei stând la coadă pentru supă la cantina săracilor. Nativului îi place să construiască imperii încet, dar sigur. În mod bizar, Taurului îi place să acumuleze şi putere, nu numai bani, dar numai pentru plăcerea senzuală de a o deţine. De multe ori, ei înmânează frâiele conducerii subordonaţilor. De ce şi-ar bate el capul să tragă toate sforile? Sunt destui Capricorni şi Raci care să facă asta, în timp ce el trage un pui de somn, adulmecă margaretele sau soarbe din ochi fetele. Îi e suficient să ştie că toată lumea e conştientă cine e stăpânul păşunii. Mai devreme sau mai târziu, banii vor veni către Taur şi acolo vor rămâne. El îşi preţuieşte banii şi familia, dar nu e zgârcit. Inima lui generoasă şi buzunarele sunt larg deschise pentru prietenii adevăraţi aflaţi la necaz.