Femeia Scorpion

Femeia Scorpion

 

Citeste si: Nativul Scorpion   Barbatul Scorpion   Alte zodii

 

Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă. E fascinantă, mândră şi perfect stăpână pe sine. Dar are un singur regret ascuns: că nu s-a născut bărbat.

Aproape că simt furia nativelor la vederea dezvăluirii de mai sus, căci nu există femeie plutoniană care să nu se considere femeie până în vârful unghiilor, iar dacă tu eşti îndrăgostit de o astfel de femeie probabil că nu înţelegi ce vrea să spună respectiva remarcă. Această fată are cu siguranţă suficientă strălucire şi este extraordinar de seducătoare. Dar eu n-am spus că arată ca un băiat şi nici nu am vrut să insinuez că nu se descurcă de minune cu statutul ei de femeie. Doar că, în subconştientul ei, ar prefera să fie bărbat. Ar avea mai puţine restricţii şi mai multe oportunităţi. Este singurul secret pe care-l ascunde şi faţă de sine, aşa că, să-l vadă dat în vileag, nu-i pică deloc bine.

Din clipa în care fata din Scorpion va putea face diferenţa între botoşeii albaştri şi cei roz, se va resemna să-i poarte pe cei roz, pentru că e o adevărată maestră a adaptării perfecte la orice situaţie. Dar rozul nu e culoarea ei. Adevărata nuanţă a firii ei e maroul închis, sau roşul închis, ca vinul, care nu sunt tocmai culori feminine. Însă e capabilă să te facă să crezi că sunt. Cunosc un exemplar care se preface extraordinar de bine că e o pisicuţă fragilă, pufoasă. Toarce cu atâta mulţumire, încât majoritatea bărbaţilor cred că au de-a face cu o ultra-feminină nativă din Peşti. Cad în capcana ei şi se trezesc prea târziu, mai trişti, dar mai înţelepţi. Nu e o pisicuţă.

Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla dorinţa de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult mai mult rafinament decât femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face asta la începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut o surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeile din Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc de la bricheta lui. Asta e mult mai sexy decât să aprindă ea însăşi un chibrit şi să-i sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta. O altă fată s-ar arunca în braţele tale şi şi-ar striga iubirea de pe acoperişuri. Plutoniana se va îndrepta spre tine cu mişcări lente, seducătoare, şi îţi va şopti mesajul ei intim. E uimitor, dar aceste fete pot arăta seducătoare în blugi, tricouri largi sau adidaşi. Poate că vocea ei răguşită creează imaginea. Cunosc o astfel e nativă care a purtat o şapcă de baseball tot timpul cât viitorul ei soţ i-a făcut curte şi a vorbit mai mult despre sport. Dar era la fel de seducătoare ca Mata Hâri şi a pus mâna pe bărbatul dorit, căci acesta a fost hipnotizat.

Nu te aştepta ca ea să cadă pe spate ca reacţie la avansurile tale. Să nu te aştepţi să bată din gene şi să te adore cu devotament orb. Multe dintre aceste femei sunt băieţoase şi nici măcar nu au gene foarte lungi. Dealtfel, cu ochii aceia superbi, misterioşi, care îţi pot citi în suflet, nici nu are nevoie de accesorii. Şopteşte-i la ureche ceva romantic, care ar topi complet orice altă fată, şi ea îţi va arunca o privire intensă, străpungătoare, care va vedea adevăratele tale intenţii. E un adevărat aparat de radiografii, aşa că nu flirta. Dacă nu eşti serios, nu faci decât să-i iroseşti timpul şi să o insulţi. Nu te-aş sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun, întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care or să-ţi zbârlească părul.

Nu trebuie să uiţi că această femeie fatală îşi poate ascunde forţa răzbunătoare sub un surâs sfios, un comportament blând şi o voce mai şoptită decât a lui Marilyn Monroe. E bine să reţii asta, dacă vrei s-o îmblânzeşti, sau să te protejezi împotriva ei… sau amândouă. Poţi să fii sigur că furiile Iadului sunt dulci zâne pe lângă o femeie din Scorpion care a pierdut controlul asupra emoţiilor ei plutoniene. Nativa poate fi dominatoare şi tiranică, sarcastică şi frigidă, pentru ca, în clipa următoare să devină fierbinte ca un cuptor. Poate urî veninos, ucigător şi poate iubi cu ferocitate, abandonându-se total. De un lucru poţi fi sigur: nu e niciodată „călduţă”, între cele două extreme.

Scorpioana are un dar care îţi poate da fiori pe şira spinării. E o formă neobişnuită de magie neagră, pe care o poate folosi cu atâta măiestrie încât poţi jura că e vrăjitorie. Ai prea puţine şanse de scăpare din clipa în care ochii ei îi întâlnesc pe ai tăi. Datorită celui de-al şaselea simţ, ea poate recunoaşte deseori un viitor partener de la primă privire şi, nu se ştie cum, va transfera instantaneu această percepţie spre tine. Reacţiile tale nu pot fi decât două. Vei fi prins fără scăpare în vraja ei şi dus vei fi, alunecând într-o spirală ameţitoare spre capitularea necondiţionată, sau te vei speria de moarte şi-ţi va veni s-o rupi la fugă ţipând după ajutor. De ce atâta grabă? Mai stai puţin. S-ar putea să afli ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Ea ştie şi te va învăţa şi pe tine. Oricum, ar trebui să fii flatat că te consideră demn de acea privire ciudată. Această femeie nu găseşte nici o scuză unui bărbat slab. Ea caută ambiţie şi curaj. Vrea un bărbat care să o domine şi să o facă să fie mândră de el, fără să-i schimbe personalitatea. Alesul trebuie să fie puternic, masculin şi mai frumos decât media. Mai are nevoie şi de o mare inteligenţă pentru a se putea măsura cu propria ei minte sclipitoare şi un interes mai mult decât trecător în problemele abstracte, filosofice. Aşa că stai liniştit şi afişează un zâmbet superior. Toţi cunoscuţii vor gândi că eşti deosebit dacă ea te priveşte insistent. Dacă stai să te gândeşti, asta îţi poate deschide noi orizonturi. Cota ta la bursă de valori va creşte brusc cu câteva puncte bune.

O dată ce te-ai apropiat de o Scorpioană, poţi fi sigur că eşti un bărbat deosebit şi neobişnuit. Aşa cum poţi fi sigur şi de faptul că ea te iubeşte cum n-ai mai fost iubit şi nici n-ai să mai fii iubit vreodată. Vei fi cel mai important lucru din viaţa ei. Dacă e o plutoniană tipică, te va susţine cu loialitate şi va încerca să te facă fericit cu o intensitate pasională. Dacă eşti prea greu e mulţumit, îşi va arăta frustrarea prin încercări pasionate de a-ţi anihila dezinteresul.

Probabil că ţi-a sărit în ochi cuvântul „pasional”. Majoritatea bărbaţilor au auzit zvonuri interesant despre pasiunea femeilor din Scorpion. E adevărat. Pe dinăuntru clocoteşte de pasiune, deşi aceasta e ţinută strict sub control şi ascunsă sub o atitudine glacială fata e străini şi un calm de suprafaţă care-ţi aminteşte de catifeaua neagră. Dar bărbaţii sunt, din păcate, prea înclinaţi să asocieze pasiunea strict cu amorul fizic. Dar definiţia plutoniană a acestui cuvânt e mult mai cuprinzătoare. Are legătură cu sentimentele ei legate de absolut tot ce atinge.

Ea nu ştie ce înseamnă să fii uşor interesat de ceva. Îi este imposibil să fie detaşată. Rareori poate spune că îi place său nu-i place o piesă de teatru, o carte, religia, mobila sau anumiţi oameni. Ori îi repugnă cu vehemenţă, ori idolatrizează cu pasiune. Dacă ceva nu îi stârneşte una din aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptând o atitudine glacială. Totuşi, va rămâne neatinsă de furtunile emoţionale, cel puţin dacă e să ne luăm după exteriorul placid în care se înfăşoară după fiecare explozie nucleară minoră sau majoră. După ce s-a calmat şi a adoptat din nou atitudinea echilibrată, de catifea neagră, s-ar putea să fie greu să-ţi convingi soacra că fiica ei a spart toate farfuriile şi a făcut bucăţi toate draperiile. Toată lumea o să creadă că acuzi pe nedrept acea femeie calmă şi controlată de un temperament atât de distrugător. Dacă stai să te gândeşti, calităţile ei sunt atât de excepţionale încât ar fi trebuit să-ţi dai seama că şi defectele vor fi pe măsură. După ce-ţi trece cucuiul din creştet, gândeşte-te la părţile ei bune.

Pentru că e atrasă de investigarea tenebrelor, la început poate părea la fel de tentantă ca şi fructul oprit, iar expresia profundă, stranie, din ochii ei poate intensifică această impresie. E adevărat că această femeie se poate uneori aventura în zone periculoase în eforturile ei de a pătrunde toate misterele vieţii, mai ales că nu cunoaşte frica. Dar nativa tipică va ieşi din aceste cotloane întunecate la fel de puternică şi pură. Dacă permite acestor călătorii să-i întineze spiritul, Scorpioana se va simţi măcinată de vinovăţie şi angoase, dar forţa ei interioară o va ajuta să se ridice ca pasărea Phoenix din cenuşa acestor experimente şi tot va fi superioară aproape tuturor femeilor pe care le cunoşti.
Scorpioana poate fi păstrătoarea multor secrete întunecate, căci îi place să audă confesiuni, dar nu va spune nimic despre ea şi nici nu va dezvălui aceste secrete, nici măcar ţie. Nu încercă să-i smulgi tainele legate de viaţa ei personală, căci această femeie are o parte numai a ei, intimă, pe care nu o vei atinge niciodată, o parte a minţii şi sufletului ei, care îi aparţine în exclusivitate. Nu e mincinoasă, ba chiar de cele mai multe ori e brutal de sinceră, dar vor exista întotdeauna gânduri şi sentimente pe care nu le va mărturisi nimănui.

Nativa este incredibil de loială celor puternici şi merituoşi, dar cei slabi nu vor fi niciodată onoraţi de privirea ei. Demnitatea ei când e vorba de relaţii interumane o poate face să pară distantă şi snoabă. Într-un fel, aşa şi este, pentru că practică sistemul ei personal de caste, mai puternic marcat decât cel al surorilor ei din Leu şi Capricorn. Toţi Scorpionii sunt extrem de selectivi când e vorba e prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei superficiali, comuni, vor rămâne întotdeauna pe dinafară. Orice femeie din Scorpion are imense resurse interioare de perseverenţă şi hotărâre, la care apelează oricând are nevoie ca să facă faţă exceselor care o tentează, de la alcool şi droguri, până la răzbunările autodistructive, lipsite de scrupule sau depresiile periculoase. Mai devreme sau mai târziu, probabil că va investiga o formă sau alta a ocultului, iar misterele străvechi şi lumile nevăzute îi vor câştiga respectul, deşi, pe parcursul unei vieţi, Scorpionul poate trece prin toate fazele, de la fervoare religioasă până la ateism.

Scorpioana nu simte nevoia să fie nevastă cu acte ca să acorde partenerului dragostea şi devotamentul unei neveste. Dacă circumstanţele obiective fac căsătoria imposibilă, ea te va iubi fără reţineri şi nu va da doi bani pe ce spun vecinii. În multe dintre aceste situaţii neobişnuite, relaţia e onestă şi profundă, mult mai presus de iubirea superficială, egoistă din multe mariaje legale. Ipocrizia societăţii nu o va împiedica niciodată pe această femeie curajoasă să caute fericirea. Ea nu răspunde decât în faţa propriilor legi, iar în inima ei înţelege mult mai profund jurământul „până când moartea ne va despărţi” decât multe dintre miresele care-l murmură.

În ciuda personalităţii ei puternice, Scorpioana îşi va lăsa bărbatul să fie şeful. În loc să-l pună în umbră cu forţa şi ambiţia ei, îşi va pune la bătaie talentele ca să-l ajute pe el să-şi atingă scopurile. Viitorul tău va fi important pentru ea şi, după căsătorie, dacă îi ceri, ea va renunţa fără mari regrete la propria carieră, în afară de cazul în care ai dezamăgit-o profund sau e nevoie în casă de un venit suplimentar. Poate că acasă veţi avea certuri furtunoase, dar în public te va apăra cu ferocitate. Nu va accepta ca cineva să te vorbească de rău sau să profite de tine. Cei care vor încerca vor simţi biciul furiei ei. Fericirea ta va fi întotdeauna pe primul loc. Nativa tipică te va ajuta să perseverezi până când obţii ce vrei şi nu se va plânge şi nici nu-şi va pierde răbdarea, deşi poate acumula oarece resentimente dacă îţi pierzi curajul pe parcurs. Are pretenţia să ţinteşti cât mai sus, iar dacă te vei mulţumi cu mai puţin s-ar putea să ai parte de remarci destul de sarcastice şi de reproşuri.

Femeile din Scorpion îşi iubesc căminul, care va străluci de curăţenie, bun gust şi confort. Mesele sunt servite la timp şi lucrurile sunt în general ţinute sub control. Dacă nu e aşa, înseamnă că ceva o face să fie foarte nefericită, căci înclinaţia ei firească e spre frumuseţe şi ordine. Pentru nativa tipică, curăţenia de primăvară e ca o vacanţă. Adoră să cotrobăie prin toate cotolanele ca să vadă ce găsesc. Ai grijă să nu găsească biletele parfumate prin jacheta ta cea veche când face curăţenie în dulapuri. Scorpioana e iraţional de suspicioasă chiar şi atunci când nu are motive, aşa că îţi poţi închipui ce se întâmplă când găseşte indicii reale ale unei posibile infidelităţi. Imaginează-ţi norul-ciupercă al unei explozii nucleare şi ai să-ţi faci o idee. Nu are rost să o suspectezi şi tu pe ea, în ciuda ocaziilor ivite. Şi s-ar putea să fie destule, căci ea nu-şi dezvăluie niciodată sentimentele cele mai profunde. Bineînţeles, asta îţi va stârni multe întrebări. Înghite-le, o dată cu nodul din gât. Ca şi în cazul sertarului pe care-l ţine mereu încuiat, anumite lucruri sunt teritoriu interzis pentru oricine. N-ai să obţii nimic cu insistenţele. Ştie şi ea că nu e corect, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Asta e! O accepţi aşa sau nu. Probabil că ai s-o accepţi, căci e imposibil să o părăseşti. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că amintirea ei te va bântui tot restul vieţii. E mai uşor să te adaptezi idiosincraziilor ei decât să ai coşmaruri în fiecare noapte dacă o părăseşti. Nimeni nu părăseşte un Scorpion. Nu de tot. Oricum, ai lângă tine o femeie deosebită.

Oricâtă nevoie ar avea de siguranţă pe care i-o oferă rădăcinile şi căminul, se va muta fără ezitări vizibile dacă asta e necesar pentru cariera ta. Pentru un militar e o soţie excelentă, iar pentru un politician e un adevărat giuvaer. Nu există om pe care să nu-l poată „citi” şi nici minciuna pe care să n-o „miroase”. Scorpioana îţi poate spune exact în cine poţi avea încredere şi care sunt cei pe care e bine să-i supraveghezi. Şi soţia din Peşti are aceeaşi clarviziune, dar ea e prea blândă, prea incapabilă să critice şi prea dispusă să găsească scuze defectelor celorlalţi. Nu e şi cazul femeii din Scorpion. De fapt, va fi nevoită deseori să-şi înfrâneze limba ascuţită şi să-şi modereze tonul tăios.

La capitolul buget, plutoniana e complet imprevizibilă. Se poate zgârci şi economisi fiecare bănuţ, pentru ca apoi să aibă accese de extravaganţă magnifică. Un lucru e sigur: îi plac banii. Dar această femeie preţuieşte şi mai mult prestigiul şi va fi mulţumită dacă accepţi un venit mai mic, însă eşti propriul tău şef şi ai perspective de a deveni o persoană influentă. Acestor femei le place puterea şi vor sacrifica multe pentru a o obţine. Va fi perfect mulţumită dacă tu ai putere, căci semnul sub care e născută îi permite să trăiască din plin prin alţii. Nu uita că, deşi se va sacrifica şi se va mulţumi cu foarte puţin pentru atingerea unui scop planificat, e prea mândră că să trăiască modest toată viaţa şi va deveni foarte acră şi nemulţumită dacă e obligată să ducă o viaţă de sacrificiu pentru o perioadă de timp nerezonabil de lungă. După un timp, fie va încerca să provoace o schimbare în starea economică a familiei, sau se va retrage treptat în stadiul de şopârlă cenuşie, părând că acceptă şi chiar că e mulţumită cu viaţa în sărăcie, dar fiind în sinea ei plină de resentimente.

Nativa va fi posesivă, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea ta. Una dintre cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor de ambe sexe e refuzul de a accepta alte puncte de vedere decât al lor când e vorba de sentimente. E nevoie de săptămâni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Interesul ei natural faţă de sexul opus, fie el şi platonic, îţi poate oferi destule motive să fii la fel de gelos pe ea pe cât e şi ea geloasă pe tine. Probabil că uneori va fascina toţi bărbaţii prezenţi şi tu va trebui să stai deoparte şi să-i vezi roind în jurul ei. Asta duce mult prea rar la ceva serios, dar poate da naştere unor momente jenante şi chiar unor certuri explozive. În toiul luptei ai face bine să-ţi aminteşti că nevoia ei de a plăti totul cu vârf şi îndesat o face să iasă învingătoare din orice fel de confruntare. Ea are întotdeauna ultimul cuvânt. Dacă o minţi o dată, ea te va minţi de două ori.

Dacă refuzi să o săruţi dimineaţă după ce v-aţi certat cu o seară înainte, s-ar putea ca ea să refuze să te sărute la culcare timp de o lună. Dacă mama ta critică talentele ei culinare, s-ar putea ca soţia ta din Scorpion să „uite” să o mai invite la masă vreo câteva luni. Însă va ierta o jignire accidentală, dacă ştie că a fost făcută neintenţionat. Simţul dreptăţii e la fel de puternic la Scorpioni ca şi simţul răzbunării. Mulţi oameni uită acest lucru. Ea va ţine minte orice gest de bunătate şi-l va răsplăti şi pe acesta cu vârf şi îndesat.