Nativul Rac

Nativul Rac

 

Citeste si: Barbatul Rac  Femeia Rac  Alte zodii

 

Stările de spirit schimbătoare ale Racilor sunt sincronizate cu schimbările Lunii şi reacţionează la aceeaşi misterioasă influenţă lunară care provoacă fluxul şi refluxul oceanelor. Totuşi, în ciuda modificărilor de formă pe care le percepem constant, Luna nu se schimbă cu adevărat, e doar o iluzie. La fel şi Racul rămâne de fapt aceeaşi persoană, cu toate toanele lui fluctuante. Această constantă în inconstanţă e caracteristică după care poţi recunoaşte uşor un Rac, o dată ce ştii în ce fază se află când îl întâlneşti.

S-ar putea să-ţi atragă atenţia pentru prima oară când îi auzi râsul „nebunesc, lunatic”, extrem de contagios. Acesta urcă şi coboară, pornind de la un chicotit, până la hohote sănătoase, profunde, sonore. Dacă e în starea „sufletul petrecerii” nu-ţi va fi deloc greu să identifici un Rac. Va fi cea mai amuzantă persoană din încăpere, cel care râde mereu, fie că el e cel care spune glumele, fie că reacţionează la glumele altcuiva. Nu există om căruia să-i placă glumele mai mult decât acestui nativ, iar latura lui amuzantă e cu atât mai surprinzătoare când apare pe neaşteptate din această personalitate liniştită şi blândă în mod normal.

Umorul Lunar nu e niciodată superficial, ci profund, căci izvorăşte din observaţia atentă a comportamentului uman. Poate că Racul nu-şi foloseşte zilnic umorul, dar îl poate scoate oricând la iveală într-o clipă din străfundurile în care îl ţine la păstrare. Aceşti oameni nu sunt înnebuniţi să fie centrul atenţiei, ca extravertiţii Lei sau Săgetătorii plini de giumbuşlucuri, dar au un uluitor simţ al publicităţii când vor să se facă remarcaţi. Nu te lăsa păcălit de comportamentul liniştit, de plan doi, al nativilor acestei zodii. Ei se bucură în taină de atenţia primită. Nu vei vedea un Rac alergând cu disperare după celebritate (ei nu aleargă după nimic cu disperare), dar cu siguranţă nu va fugi de ea. Nativul poate fugi de multe lucruri, dar aprecierea publică nu e unul dintre ele.

Dacă răceşti uşor, ai face bine să-ţi pui haina de ploaie când eşti în preajma unui Rac aflat în perioada lui melancolică. Nativul poate cădea într-o tristeţe fără margini, iar depresiile lui pot fi mai adânci decât fundul oceanului. Temerile lui sunt de obicei bine camuflate de umorul lunar nebunesc, dar nu-l părăsesc niciodată, bântuindu-i zilele şi nopţile cu o vagă senzaţie că pericole neidentificate îl pândesc din umbră. Pesimismul nu e niciodată prea departe la aceşti oameni, întotdeauna gata să le strice cele mai frumoase momente.

Racul poate face călătorii de vis spre stele pe aripile de funigei ale imaginaţiei sale dacă învaţă să ignore acea sâcâitoare voce interioară care-l cicăleşte întruna şi-l previne că s-ar putea să se piardă în spaţiu pentru totdeauna. Până învăţă să-şi învingă temerile, acestea vor fi mereu pentru el călcâiul lui Ahile şi-i vor tăia aripile de fiecare dată când va încerca să zboare spre înălţimi. Lacrimile lui nu sunt niciodată de crocodil, ci izvorăsc din adâncurile inimii lui fragile şi vulnerabile. Poţi să-i răneşti sentimentele sensibile doar cu o privire aspră sau un ton dur în voce. Cruzimea îndreptată împotriva lui poate duce la ochi plini de lacrimi sau la o retragere completă în sine. Nu va fi uşor să depistaţi un Rac aflat în această stare de spirit, pentru că, atunci când e rănit, tinde să dispară cu totul într-o tăcere încărcată de reproş. Uneori poate să se răzbune cu ferocitate aproape scorpioneasca, dar o va face de obicei în secret, nu pe faţă, căci îi lipseşte dispreţul faţă de consecinţe tipic Scorpionilor.

Totuşi, de cele mai multe ori va refuza să se răzbune şi se va mulţumi să se ascundă în carapacea lui protectoare. Dacă l-ai rănit, poţi să-l împungi zile în şir cu un băţ, căci tot nu vei ajunge la el. Nu va răspunde la telefon, la soneria de la uşă şi nici la scrisori. Copleşiţi de nesiguranţă, disperare şi tristeţe, Racii caută izolarea şi solitudinea. O altă stare de spirit tipică Racilor ar fi cea… răcească. Persoana care ţi-a răspuns repezit când ai întrebat-o cât e ceasul, sau care aproape că ţi-a dat una când ai rugat-o să-ţi dea solniţa, probabil că era născută la sfârşitul lui iunie şi trecea printr-una dintre acele perioade când nativii zodiei urăsc întreaga lume.

Acel om nu e furios pe tine, doar dezamăgit de viaţă. Îi va trece şi va redeveni persoana dulce, blândă şi înţelegătoare pe care o ştiu toţi, când luna va trece în următoarea fază. Consultă ziarul pentru a afla mersul fazelor lunii sau aşteaptă următoarea maree. Există două tipuri răceşti de bază. Primul are o faţă rotundă, frumoasă, piele moale, gura largă, zâmbitoare, ochi aproape rotunzi, deci un chip aproape ca de bebeluş. Ca să îţi faci o imagine mai clară, gândeşte-te la faţa omului din Lună. Al doilea tip e cel mai des întâlnit. Inconfundabilul „aspect al crabului” se observă imediat pe faţă. Vei vedea un cap destul de mare, sprâncene coborâte spre ochi şi pomeţi înalţi. Sprâncenele vor părea unite într-un fel de încruntare permanentă, care, în mod ciudat, nu deranjează, ci pare interesantă.

Mandibula e pronunţată, iar dinţii tind să fie proeminenţi sau, într-un fel sau altul, neregulaţi. Ochii sunt mici şi distanţaţi. Uneori vei vedea un Rac care combină trăsături din faţa lunară şi cea de crab, dar ambele sunt atât de distinctive, încât chiar şi combinate tot îi vor face uşor de recunoscut pe oamenii lunari. Unii dintre ei sunt dolofani, dar marea majoritate au o structură izbitor de osoasă. Braţele şi picioarele pot fi disproporţionat de lungi în comparaţie cu corpul, umerii vor fi neobişnuit de largi şi deseori, mâinile şi tălpile lor vor fi fie uimitor de mici, fie foarte mari.

Majoritatea nativilor sunt mai solizi de la brâu în sus şi se leagănă puţin când merg repede. Fie că au corp plinuţ sau slăbănog, femeilor vor purta de obicei bluze cu câteva numere mai mari decât fustele sau pantalonii. Sau vor avea pieptul cu desăvârşire plat. În orice caz, această caracteristică este destul de marcată. La femeile Rac nu există cale de mijloc în privinţa mărimii pieptului lor. Toţi oamenii influenţaţi de Lună au trăsături extraordinar de expresive. În decursul unei conversaţii pe chipul lor trec în viteză o mie de emoţii.

Cunoşti pe cineva care râde dezlănţuit, apoi plânge de ţi se rupe inima, care uneori te repede iritat şi apoi se ascunde când îl răneşti? Această persoană s-a născut probabil sub semnul Lunii. Racii au o imaginaţie atât de vie, de picturală, iar stările lor sunt atât de intense, încât te pot face să le simţi şi tu. Fantezia lor reţine bucuria şi disperarea, groaza şi compasiunea, regretul şi extazul şi păstrează fiecare emoţie în memorie, la fel de vie ca atunci când a simţit-o prima dată. Ca oglinzile şi aparatele de fotografiat, ei absorb imagini şi le reflectă cu fidelitate. Fiecare experienţă e gravată în inima lor ca o fotografie pe negativ. Ei nu uită nici una dintre lecţiile primite de la viaţă şi nici lecţiile istoriei.

Racul are un profund respect pentru trecut şi de obicei e patriot până în măduva oaselor. Îl intrigă atât figurile istorice, cât şi propriii lui strămoşi. Colecţionează adesea antichităţi şi are o curiozitate nemărginită pentru trecut. E un fel de arheolog mintal, mereu în căutarea unor noi fapte fascinante. De asemenea, e o adevărată fântână a secretelor. Oamenii simt automat nevoia să-şi mărturisească secretele Racului, dar cu sensibilitatea lui emoţională el ştie deja ce îi apasă. Compasiunea lunarilor e profundă şi extrem de intuitivă. Nu există secret pe care să nu-l descopere, dacă îşi pune mintea. În final va şti totul despre tine, dar tu nu îi vei ghici niciodată gândurile intime. Îşi ascunde cu mare grijă sentimentele personale de privirile curioase.

Nativul tipic detestă să discute despre viaţa lui personală, dar e încântat să afle totul despre a ta. Însă rareori judecă pe cineva. El doar culege, absoarbe, reflectă. Deşi Racul înapoiază imaginile ca o oglindă, nu va renunţa de bună voie la lucrurile tangibile. Fă o plimbare pe plajă şi vei vedea cum crabul preferă să piardă un cleşte decât să dea drumul obiectului pe care l-a apucat. Adu-ţi aminte asta când încerci să convingi un Rac să renunţe la ceva ce îşi doreşte cu adevărat. El nu va lăsa niciodată uşor din mână un lucru la care ţine foarte mult, fie acesta un prieten drag, un titlu, un statut social, sau o fotografie veche, ori o pereche de papuci vechi şi jumuliţi, cu talpa aproape tocită. Exact ca şi crabul, nativii zodiei Racului nu se reped direct la obiectul pe care îl doresc.

Strategia lor e să se mişte în toate direcţiile, numai drept înainte nu. Vor dansa la nesfârşit în jurul lucrului dorit, până când li se pare că altcineva e pe cale să pună mâna pe el. Atunci îşi joacă cărţile rapid şi inteligent: plonjează înainte, apucă ferm şi refuză să dea drumul preţiosului obiect râvnit. Cam tot la fel se comportă şi când e vorba să fie generoşi. Inima lunarilor e prea bună ca să nu fie emoţionaţi de lipsurile cuiva. Sunt plini de compasiune şi vor să ajute. Dar vor aştepta precauţi ca să vadă dacă nu se oferă mai întâi altcineva.

De ce şi-ar irosi ei prosteşte timpul şi banii dacă nu e neapărat necesar? Când nu apare nici o altă sursă, când nu sunt semne să apară ajutorul necesar, Racul îl va salva în ultima clipă pe nefericit. Te va lăsa să te duci la fund de două ori, dar te va salva tocmai când eşti pe punctul de a te scufunda definitiv. E prea bun ca să te lase să te îneci, dar nici nu-i trece prin cap să se ude fleaşcă dacă e vreun slavamar prin preajmă sau dacă poţi să ajungi singur la ţărm. Nu e vorba de egoism sau răutate, ci de autoconservare. Sub carapacea tare se ascunde un miez moale şi cald, dar timpul, banii şi emoţiile lui nu sunt în cantitate nelimitată şi preferă să şi le distribuie cu înţelepciune. Când în sfârşit va face un gest, acesta va fi deseori măreţ şi generos, însă nimeni nu-l poate acuza că e impulsiv. Dacă totuşi vreun ascendent de foc, precum Leul sau Săgetătorul, îl fac să recurgă la o manevră riscantă, fără asigurări de vreun fel sau altul, şi aceasta eşuează, Racul se va simţi îngrozitor de nefericit. El tinde să se cufunde în posomorală când face o greşeală decât să se scuture şi să o ia de la capăt.
Bărbat sau femeie, persoana lunară îşi iubeşte casa, pentru care are un respect aproape mistic. Căminul lui e locul unde se amuză, trăieşte, iubeşte, visează şi se simte în siguranţă. Chiar dacă serviciul lui îl face să călătorească în întreaga lume, nici un Rac nu e pe deplin fericit fără un acoperiş care să fie al lui. Urmăreşte expresia de pe chipul unui nativ când tocmai s-a întors acasă dintr-o lungă călătorie. Pur extaz.

Oricâţi bani ar avea puşi la ciorap, lunarul nu se simte niciodată cu adevărat sigur de viitorul lui financiar şi oricât de multă dragoste ar primi, întotdeauna are nevoie de mai multă. Emoţiile nu-i permit să se simtă destul de în siguranţă pentru a se relaxa complet. Tot timpul adună valori tangibile pentru a se proteja împotriva unui viitor dezastru imaginar. El e genul sub al cărui pat ai să găseşti aliniate frumos zeci de conserve cumpărate cu ani în urmă. Dacă nu le vezi acolo, caută în cămară. Pentru ce le adună? Nu pune întrebări stupide! Dacă într-o zi o să vină o foamete? Probabil că Noe era născut în iulie, căci nici pe el nu l-a prins potopul nepregătit.

Vei găsi deseori Racul pe apă, fie că înoată, face surfing sau canotaj. dacă influenţele altor planete nu sunt majore, locul lui favorit pentru petrecerea timpului liber va fi plajă. Mulţi dintre nativi au propria lor barcă, chiar dacă nu-şi permit tocmai un iaht, ci doar o canoe. E ca şi cum visul lor cel mai mare, cel mai tainic, s-a pierdut undeva în adâncul apelor şi ei îl tot caută. Poate că îi ademeneşte cântecul lunii şi al mareelor. Oricare ar fi motivul, Racul nu va fi niciodată atât de plin de toane ca de obicei atunci când se plimbă pe puntea propriei ambarcaţiuni în tenişii cumpăraţi când a absolvit colegiul. Să nu îndrăzneşti să-i sugerezi să-şi cumpere unii noi. Trebuie să înţelegi un lucur despre oamenii aceştia: în concepţia lor, dacă ceva e vechi e valoros, dacă e nou e suspect.

Emoţiile lunarilor pot fi uneori mai puternice decât organismul lor. Grijile şi temerile îi pot îmbolnăvi, în timp ce veselia îi poate însănătoşi. Dacă securitatea lui financiară sau emoţională e ameninţată poate cădea într-o profundă depresie, care duce de multe ori la boli sau accidente. Bogată lui imaginaţie poate fi suficient de morbidă ca să-l facă să transforme o afecţiune minoră într-una gravă sau cronică. Când intră într-o pasă neagră nu reacţionează prea bine la încurajări sau încercări de a-l înveseli. S-ar putea să te acuze chiar de lipsă de compasiune. Dar dacă va cădea în melancoliedin cauza temerilor, abia atunci îşi poate provoca necazuri majore şi îi va lua de două ori mai mult timp să se vindece decât altor oameni.

Cele mai vulnerabile zone sunt pieptul, sânii, genunchii, rinichii, vezica urinară şi pielea. La fel de sensibile îi sunt capul şi faţa, precum şi stomacul şi sistemul digestiv. Aproape că poţi spune că Racii au inventat ulcerul. Dar cei care îşi păstrează seninătatea şi apelează la minunatul lor simţ al umorului pentru a trece peste perioadele proaste îşi pot păstra sănătatea până la vârste înaintate. Veselia, optimismul şi râsul, luate în doze zilnice zdravene, le vor păstra mintea şi trupul sănătoase. Aşa cum îşi imaginează Racul că se simte, aşa se va simţi. Nici un alt semn nu e atât de predispus să permită gândurilor negative să îi provoace afecţiuni fizice, aşa cum nici un alt semn nu e capabil de asemenea miracole de auto-vindecare precum Racul.

Mulţi nativi ai zodiei sunt grădinari înnăscuţi şi-şi vor îngriji plantele cu acelaşi devotament cu care-şi vor „îngriji” contul bancar. Banii trag la Raci ca fierul la un magnet, iar lor le plac banii şi îi vor aduna cu grijă. Ei nu sunt mari cheltuitori, ca să folosim un eufemism. Dacă-ţi spune că e lefter înseamnă că a ajuns la ultimele lui două-trei sute de mii. Pentru el, asta e o situaţie disperată. Nimeni nu e mai capabil la administrarea banilor decât lunarul. E expert în acumularea şi înmulţirea lor, dar nu-l vei vedea aruncându-i aiurea pe fereastră. Generozitatea lui e întrecută doar de precauţie.

Nu se ştie de ce, dar mâncarea reprezintă pentru Raci securitate. Cămara. dulapurile şi frigiderul lui trebuie să fie mereu pline până la refuz, fie că el mănâncă ce are în ele sau nu. O simplă conversaţie despre mâncare îi va aduce o strălucire rumenă în obraji, iar discuţiile despre foamete şi victimele ei îl vor îngrozi pur şi simplu. Risipă de hrană e o crimă pentru Rac. Poţi să-ţi umpli farfuria de câte ori vrei la masa lui, dar ai grijă să o laşi curatata-luna când te ridici de la masă.
În ambele sexe ale zodiei există un puternic instinct matern. Tot timpul încearcă să te îndoape cu mâncare caldă sau să te înfofolească pentru a te proteja de frigul de afară. Racii îşi dădăcesc prietenii şi partenerii de viaţă şi îi supraveghează cu un ochi protector. E greu de spus ce stârneşte mai puternic emoţiile lunarilor: copiii, mâncarea sau banii.