Femeia Gemeni

Femeia Gemeni

 

Citeste si: Barbatul Gemeni  Nativul Gemeni   Alte zodii

 

Dacă ai fost întotdeauna convins în secret că inventatorii poligamiei au avut o idee senzaţională, află că nu e nevoie să te resemnezi la vise. Tot ce trebuie să faci e să te căsătoreşti cu o fată din zodia Gemenilor. Astfel, vei avea garantat cel puţin două neveste, iar în unele weekend-uri mai speciale, chiar trei sau patru. Bineînţeles, există o mică problemă. Diferenţa dintre o fată născută sub semnul Gemenilor şi un harem e aparenta ei lipsă de interes faţă de pasiunea telurică.

E greu să o convingi să stea locului suficient de mult timp ca să ia în serios pasiunea – sau orice altceva. Mintea ei zburdă mereu la mari depărtări, însă ai răbdare şi priveşte cu atenţie în sufletul ei. Undeva acolo, ascunsă printre cele câteva personalităţi diferite care caracterizează o femeie din Gemeni, se află şi o romantică. O femeie capabilă de pasiuni intense, dacă reuşeşti să duci la bun sfârşit contopirea dintre latură mentală, cea spirituală şi cea fizică. E adevărat, va fi extrem de dificil să o scoţi la iveală şi să o cultivi pe această romantică, dar şi să te bucuri de toate celelalte faţete ale femeii mercuriene. Asta e, de acum, problema ta!

Situaţia diferă de la un caz la altul. Vârsta ei îţi poate oferi indicii importante cu privire la ce te poţi aştepta de la ea, pentru că, până se maturizează, iubirea e doar un joc pentru această fată. Poate fi incredibil de nestatornică şi imprevizibilă. La început se va extazia în faţa zâmbetului, vocii şi chiar mersului tău, apoi se va întoarce la 180 de grade şi va critica totul, de la şosete la tunsoarea ta, de obicei cu atâta sarcasm inteligent şi tăios, încât îţi va trebui nişte iod să pui pe răni. Dar nu te lăsa descurajat!

Nu uita că în cazul femeii Geamăn faci o afacere bună, căci te alegi cu două la preţ de una, ca să spun aşa. Mercurienele nu sunt chiar aşa lipsite de inimă cum par uneori. Imaginaţia lor debordantă creează nenumărate fantezii. Viaţă sentimentală e cel mai propice mediu pentru exprimarea lor. Un bărbat din Gemeni poate fi producător, cântăreţ, marinar, avocat, actor, comis voiajor şi preşedintele mai multor comisii, toate o dată. Dar o femeie nu poate jongla cu toate aceste ocupaţii, căci ar arăta îngrozitor de bizar.

Nu că fetele mercuriene nu au cariere, căci au aproape toate. Dar, în actualul context social, o carieră nu le oferă tot atâtea condiţii ca o legătură romantică pentru a-şi pune în practică miile de teorii şi a-şi face gimnastica emoţională caracteristică zodiei. Fata din semnul Gemenilor are nevoie de compasiunea, nu de furia ta. Pentru ea e dureros de greu să se dedice unei singure persoane. Pe de o parte impresionată de capacitatea mintală a unui bărbat şi de spiritul lui, nu se poate abţine să nu remarce antipatia lui faţă de arte sau lipsa lui de reacţie la muzică şi poezie. Când găseşte pe cineva care are capacităţi creatoare, care e ca la el acasă în lumea baletului sau cea literară, dualitatea ei se iveşte din nou. Taman în toiul unei plimbări prin muzeu, ea va începe să se întrebe dacă e destul de practic pentru a fi în stare să se întreţină financiar sau dacă are destul bun simţ pentru a şti în ce direcţie vrea să se îndrepte viaţa lui.

Cred că acum începi să ai mai multă înţelegere şi compasiune pentru conflictele care îi sfâşie pe cei născuţi la începutul lui iunie. Trebuie însă să recunoaştem că, de obicei, femeia din Gemeni reuşeşte să păstreze pentru ea confuzia pe care i-o provoacă propriul caracter complex şi nu te va împovăra şi pe tine cu ea. E o companie veselă şi vivace. În cea mai mare parte a timpului (când starea sa de spirit e pozitivă) ea va fi de o vioiciune scânteietoare, te va amuza cu remarcile ei spirituale, inteligente, şi va conversa cu competenţă despre orice subiect din lume.

O bucură toate gesturile sentimentale care vin o dată cu o idilă şi nu are nici o dificultate să cucerească un bărbat. Nici o altă femeie pe care o vei întâlni vreodată nu te va încânta cu modalităţi mai pline de imaginaţie de a-şi arăta dragostea pentru tine şi cu un asemenea farmec fascinant. Această femeie îşi poate flutura genele cu feminitate delicată, dar nu e deloc neajutorată când e vorbă să-şi câştige existenţa. Geamănă poate juca perfect rolul petrecăreţei superficiale, flatând un biet mascul neajutorat, prins în plasă, până când acesta îşi pierde şi minţile şi carnetul de cecuri. Dar poate trece pe nesimţite la rolul casnicei ascultătoare şi pline de adoraţie, de la care poate ajunge într-o clipită la intelectuală gravă, care studiază marii filozofi şi vorbeşte sclipitor despre politică şi poezie, după care se poate întâmpla să devină un ghem de emoţii vii, sfâşietoare, plină de nervi, lacrimi şi temeri. Un lucru e sigur: femeia asta nu e monotonă!

Fata mercuriană îşi doreşte din suflet să fie „cu adevărat îndrăgostită”, dar această emoţie pare să-i scape mereu printre degete. Tânjeşte să fie mamă, dar deseori această dorinţă nu îi este îndeplinită. Găseşte un alt fel de perfecţiune în fiecare bărbat pe care îl întâlneşte, în timp ce îl caută în taină pe acel bărbat unic care să aibă toate calităţile de care are ea nevoie pentru a fi fericită. Vei constata că e o prietenă grozavă. Femeia din Gemeni va participa alături de tine la orice, de la scufundări la curse de maşini, ciclism sau badminton. Va fi interesată de toate sporturile în aer liber şi totuşi va reuşi să arate la fel de moale şi feminină ca un puf pentru pudră, cu o minte iute ca un bici. Inteligenţă ascuţită a Gemenilor iese la iveală în mod pregnant când curiozitatea acestei femei e stârnită de un nou subiect.

Mintea ei îi va permite să vadă toate aspectele complexe ale ideilor tale creatoare şi probabil că va contribui şi ea cu câteva planuri proprii de promovare a acestor idei. Atâta timp cât nu ai pretenţia să fie constantă în gândire şi acţiuni, ea va fi cu desăvârşire fascinantă. Ar fi cinstit să te previn că Geamăna poate crede sincer că e îndrăgostită, iar în acelaşi timp să observe cât de atrăgători sunt alţi bărbaţi. Dacă nu e lângă tine tot timpul, te poate uita mai repede decât orice altă femeie, din oricare altă zodie. Îi este în fire nu numai să accepte schimbarea, dar să o şi caute. Până învăţă să-şi controleze dorinţa nestăpânită de a face noi cuceriri, de a aborda activităţi mereu noi, neglijând să-şi cultive răbdarea şi stabilitatea, femeia din această zodie poate să facă un dezastru din viaţa ei… şi a ta.

Din fericire pentru bărbaţii îndrăgostiţi de ele, Gemenele reuşesc să ajungă la o înţelegere mai profundă a naturii proprii şi să se potolească înainte de a fi prea târziu. O dată ce ai cerut-o de soţie şi ea a acceptat, poţi să le plângi de mila tuturor celorlalţi bărbaţi, condamnaţi la o viaţă monogamă. Căci tu vei avea mai multe soţii când te vei însura cu Geamăna ta. Soţia Numărul Unu va fi capabilă să se adapteze tuturor cerinţelor tale. Dacă îi ceri să-ţi fie credincioasă poate fi în stare şi de aşa ceva, cu condiţia să fii destul de interesant ca să-i fi câştigat cu adevărat iubirea. Mă refer la acea contopire de compatibilitate intelectuală, spirituală şi fizică. Această soţie nu se va supăra niciodată când vei accepta o slujbă care presupune mutarea în alt oraş.

Cu ingeniozitatea, bunul gust şi simţul culorii care îi sunt proprii, va face o nouă locuinţă să arate adorabil. În plus, îi va plăcea la nebunie aventura şi nu te va sâcâi cu reproşuri cum că te joci cu securitatea şi viitorul familiei voastre. O entuziasmează mai mult ideea unor noi orizonturi. S-ar putea să dea dovadă de o minte surprinzător de bună pentru afaceri şi-ţi va sprijini toate ideile originale. Dacă veţi avea nevoie de venituri suplimentare nu va avea nici o problemă să îşi caute de lucru şi va cheltui banii cu destul de mult simţ practic. În ciuda impresiei de superficialitate pe care o lasă, e o gânditoare profundă. Soţia Numărul Doi va fi plină de toane şi ai face bine să fii pregătit pentru asta.

Va avea momente în care va fi sarcastică şi chiar cinică. Îţi va pune la îndoială felul în care gândeşti. Dar un bărbat are nevoie să fie stimulat, nu? Aşa că nu te da înapoi să o înfrunţi şi să o învingi într-o dispută intelectuală – oricum, asta îşi doreşte în secret. Această soţie nu va fi uşor de şocat de anumite aspecte ale vieţii şi nici nu va avea prejudecăţi. S-ar putea decide să participe la un marş de protest sau la o grevă şi să uite să vină acasă până la miezul nopţii. Dar dacă tu te duci cu băieţii la o bere în timp ce ea ţine un discurs pe undeva sau se duce la cursuri seară? Probabil că nu te va pisa cu întrebări nesfârşite ca să afle unde ai fost, cu cine şi ce aţi făcut. Nici tu să nu-i faci asta. Relaţia voastră e bazată pe onoare.

Această femeie e o individualistă extrem de independentă. Soţia Numărul Trei va fi plictisită şi deprimată de treburile casnice. Păturile vor rămâne nefăcute, iar vasele murdare vor sta în chiuvetă în timp ce ea visează cu ochii deschişi, citeşte sau scrie un început de piesă. S-ar putea să îţi servească la cină o conservă de fasole fără să se obosească măcar să deschidă cutia. Dar poţi purta conversaţii dintre cele mai interesante cu ea până aproape în zori. Te va compătimi pentru frustrările acumulate din cuza nedreptăţilor pe care ţi le-a făcut viaţa, va fi interesată de opiniile tale privind budismul şi entuziasmată dacă vei încerca să scrii un cântec. Va fi şi foarte afectuoasă, din moment ce n-ai bătut-o la cap să şteargă praful, să gătească şi alte prostii din astea.

Această femeie poate face uneori ravagii în economiile familiei, dar dacă îi sugerezi brusc o expediţie pe munte sau o călătorie în alt oraş îşi va face încântată bagajele fără să ridice obiecţii ridicole, cum ar fi „nu ne putem permite” sau „cine o să hrănească pisica?”. Soţia Numărul Patru va fi o mamă veselă, care va râde mult. Nu le va permite copiilor să-i impună restricţii şi va avea suficiente proiecte în desfăşurare ca să nu-i sufoce cu dragostea ei. Micuţii îi vor imita independenţa şi vor avea de câştigat din asta. Ei nu prea o vor asculta, căci tinde să fie severă într-o zi, pentru că a doua zi să se înmoaie şi să cedeze cererilor lor, dar vor adora plimbările lungi făcute cu mama lor. Imaginaţia ei va fi la fel de bogată ca a lor şi se vor amuza unii pe alţii.

Va fi o mamă îngăduitoare, dar îşi va face griji din cauza mediilor de la şcoală şi va insista ca odraslele ei să ia note bune. Nu vor scăpa uşor dacă nu-şi vor face temele, dar ea le va trece cu vederea faptul că îşi aruncă hainele prin toate colţurile camerei. Soţia Numărul Cinci e o gazdă superbă, o expertă în arta aranjării lumânărilor, florilor şi tacâmurilor. Poţi veni la cină cu oricine, de la şeful tău până la preşedinte şi ea va fi atât de amabilă şi fermecătoare încât oaspetelui nu-i va mai veni să plece. Îşi va organiza viaţa eficient şi fără efort, se va îmbrăca precum un manechin şi va adora teatrul. Poţi să o duci la vernisaje şi concerte, se va simţi ca acasă oriunde. Toată lumea te va privi cu invidie şi se va întreba cine e femeia aceea splendidă care te ţine de braţ cu atâta gingăşie. Această soţie e romantică, ultrafeminină şi probabil că-ţi va scrie chiar şi o poezie de ziua ta. Vei dori să-i cumperi rochii de catifea şi parfumuri scumpe, căci stilul ei graţios te va face să te simţi ca un nobil cu domenii întinse. E o femeie sofisticată.

Femeia ta din Gemeni nu va lua niciodată trenul dacă va putea lua avionul, nu va tăcea niciodată dacă va avea ceva de spus, nu va întoarce niciodată spatele cuiva care poate fi ajutat. Mintea ei e atât de plină de gânduri şi inima ei de speranţe, încât poate părea că are nevoie de un computer ca să le organizeze pe toate. De fapt, are nevoie doar de un bărbat care să alerge alături de ea şi să-i împărtăşească visele. Dacă tu eşti acela, nu va îndrăzni să se uite peste umăr după tine ca să vadă dacă o ajungi din urmă. O ciudată teamă adânc înrădăcinată în ea o împiedica să se uite vreodată în urmă. Când – în sfârşit – ajungi alături de ea, fă-o să încetinească până la ritmul tău. Vei reuşi dacă o vei ţine strâns de mână şi nu-i vei da drumul niciodată. Deşi o împing din spate vânturile nordice ale lui Mercur, s-ar putea ca ea să tânjească după odihnă mai mult decât crezi. Grăbeşte-te să o ajungi din urmă. Are nevoie de tine.